AVIZ

referitor la proiectul de HOTĂRÂRE privind modificarea

art. II alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 246/2024 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 419/2023 privind stabilirea numărului maxim de posturi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru stabilirea numărului maxim de posturi pentru Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei

 

 

Analizând proiectul de HOTĂRÂRE privind modificarea art. II alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 246/2024 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 419/2023 privind stabilirea numărului maxim de posturi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru stabilirea numărului maxim de posturi pentru Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 334 din 26.09.2024 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D1039/26.09.2024,

 

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

 

         În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, și al art. 29 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

         Avizează favorabil proiectul de hotărâre, cu următoarele observații și propuneri:

1. Prezentul proiect are ca obiect reglementare modificarea art. II alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 246/2024 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 419/2023 privind stabilirea numărului maxim de posturi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru stabilirea numărului maxim de posturi pentru Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei.

Potrivit Notei de fundamentare, „Prin prezentul act normativ se pun în acord prevederile art. II alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 246/2024 cu cele de la nivel primar, respectiv cele din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung ...”.

2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.

3. Deoarece prezentul proiect reprezintă un act normativ modificator, la formula introductivă, textul trebuie să se refere numai la temeiul constituțional, urmând ca sintagma și al art. 91 alin. (2) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii” să fie eliminată, întrucât această mențiune se regăsește în actul normativ de bază.

4. Referitor la textul propus pentru alin. (2) al art. II, pentru coerența exprimării, este necesar ca sintagma finală să fie redată sub forma: „cu un număr maxim de 258 de posturi”.

 

 

 

 

PREȘEDINTE

 

Florin IORDACHE

 

 

 

 

 

București

Nr. 986/27.09.2024